Ton cu înotătoare galbene

Biologie
Tonul cu aripioare galbene (Thunnus albacares) se întâlnește în zonele tropicale și temperate din Oceanele Atlantic, Pacific și Indian. Toate speciile de ton sunt prădători importanți, de dimensiuni mari, deplasându-se pe distanțe mari în larg. Sunt capabili să își mențină temperatura corpului la câteva grade peste temperatura mediului înconjurător.
(Aproape două treimi din capturile la nivel mondial provin din Pacific, o treime din Oceanul Indian și mai puțin de 10% provin din Atlantic.)

Starea stocurilor
Se presupun populații separate pentru Oceanul Atlantic, cel Indian, Pacificul de Est și cel de Vest.
Stocul din Oceanul Indian Ocean este deja supraexploatat și continuă să fie exploatat intens.
Cel din Pacificul de Est este supraexploatat, dar în prezent exploatarea continuă la un ritm mai puțin intens.
În Atlantic stocul de ton cu aripioare galbene este presupus a fi supraexploatat.
Alternativ: Toate stocurile speciei sunt deja supraexploatate și/sau exploatarea continuă la un ritm foarte intens.

Impact ecologic
Pescuitul cu năvoade se folosește de faptul că tonul, pentru a vâna, se adună în jurul obiectelor care se deplasează prin apă. Se folosesc așa-numitele dispozitive “dispozitive de adunare a peștelui (FAD)” sub care tonul este capturat cu seine clasice. Prin această metodă sunt capturate și specii vulnerabile și în pericol precum rechinii sau pisicile de mare, tonul cu aripioare galbene juvenil precum și tonul bigeye și alte specii de pești ale căror populații au fost deja parțial supraexploatate. Pentru unele dintre aceste specii, cauza indubitabilă a declinului lor este pescuitul de ton . Captura accidentală de ton juvenil afectează și mai mult, negativ, situația populațiilor. Seinele clasice au procente de captură accidentală mai reduse, dacă aceste echipamente sunt lansate fără FAD-uri. Însă și în acest caz se capturează ton juvenil.
Pescuitul cu paragate duce la proporții critice de captură accidentală de păsări marine, în special albatros și petreli, precum și de alte specii vulnerabile de pești, precum rechini și pisici de mare, și de țestoase marine.
Metodele tradiționale/artizanale de pescuit cu carmace sau undiță sunt mult mai selective și captura accidentală este practic nulă. Astfel, tonul fiind un prădător mare, precum și alte specii prezente în captură accidentală, declinul lor duce la efecte extinse asupra ecosistemelor marine și rețelelor trofice.

Management
Măsurile de management nu sunt suficient de acoperitoare pentru a proteja tonul cu aripioare galbene și celelalte specii. Principalele probleme sunt lipsa limitării de captură, supravegherea insuficientă și controalele inadecvate. Adesea, organizațiile responsabile sunt incapabile să aplice propriile regulamente.