Molva

Molva molva

    • NE Atlanticului (FAO 27)
      Setcă de fund
    • NE Atlanticului (FAO 27)
      Traul de fund

    Biologie
    Ajungând la o lungime de până la doi metri, molva este cel mai mare reprezentant din familia codului. Se recunoaște ușor după forma alungită a corpului. Specia este prezentă la adâncimi de până la 1000 metri, și este deosebit de vulnerabilă la supraexploatare din pricina creșterii lente și a maturității reproductive târzii. Molva este o specie migratoare larg răspândită.
    Starea stocurilor
    din pricina creșterii lente și a maturității reproductive târzii, molva este deosebit de vulnerabilă la supraexploatare. Dimensiunea stocurilor de molva în Atlanticul de NE nu este cunoscută, dar se pare că intensitatea pescuitului este tolerabilă și stocurile sunt stabile. Nici situația din NE Oceanului Arctic și din Marea Norvegiei nu este mai bine cunoscută, dar din păcate recomandările oamenilor de știință cu privire la numărul maxim de capturi permisibile sunt regulat încălcate. În Islanda reproducerea stocurilor de molva a scăzut brusc dar s-au adoptat măsuri reactive de management.
    Efecte ecologice
    Molva este capturată în principal în capturi accidentale în timpul campaniilor mixte de pescuit cu traul de fund, paragate și setci de fund pentru alte specii de pește demersale. Nu se cunosc proporțiile de captură accidentală și de pește aruncat în mare, dar există o interdicție de a arunca speciile comerciale pentru apele arctice și pentru apele Islandei. Pescuitul cu traule de fund dăunează grav comunităților vulnerabile de organisme bentice precum recifele coraliene de apă rece, ducând la efecte în cascadă în rețeaua trofică din ecosistemul respectiv. Pescuitul cu setci de fund și paragate au, datorită modului de ancorare, mai puțin impact asupra comunităților de organisme bentice.
    Management
    Managementul în Atlanticul NE este considerat a fi în mare parte eficient. În nord-estul Arcticii și Marea Norvegiei, măsurile precum reducerea eforturilor de pescuit și interzicerea aruncării peste bord a speciilor de pești utilizabile economic sunt predominant eficiente, deși acele reglementări nu se aplică în mod special pescuitului de molva. În Islanda este stabilită o dimensiune minimă a ochiurilor de plasă pentru a proteja puietul și speciile mici. Mai mult, sunt stabilite interdicții de pescuit în anumite zone, permanent sau temporar, precum și interdicția aruncării peste bord a capturii accidentale. Gestiunea conservării stocurilor de Molva în zonă este de asemenea considerată a avea parțial succes.